O viață mai bună

… începe cu relații împlinitoare, autentice, pline de sens şi reală conexiune.



Primul pas pentru a avea astfel de relații este acela de a avea sau a dezvolta o relație de iubire profundă cu tine. Când vei dezvolta capacitatea de a fi prezent cu tine, în tine, pentru tine indiferent de situație, când te vei accepta cu multă compasiune şi vei îmbrățişa toate nuanțele tale, vei putea face asta cu şi pentru altcineva. Până atunci, între tine şi iubire, sens şi bucurie stau mecanismele tale de apărare – acei gardieni care au avut rolul important de a te proteja de persoanele şi situațiile prea dureroase.



Copil fiind, ai fost atins de lipsa iubirii hrănitoare, de căldura acceptării, de bucuria experimentării fără pedepse şi poate de prezența mult prea apăsătoare a unui părinte violent, absent emoțional, dependent, narcisist sau tiran. Pornind cu unul sau multe goluri în etapele de dezvoltare, drumul a fost spinos, întortocheat şi întunecos.



Când nu ai simțit bucuria de a exista, sărbătorirea întregii tale ființe în ochii cuiva, porneşti cu un deficit de căldură, cu un frig existențial care caută constant brațe blânde. Le confunzi pe parcurs cu diverse adicții: mâncare, sex, substanțe, persoane… orice ar linişti durerea, teroarea de a face singur față vieții, de a fi atât de singur în mijlocul mulțimii. Ziua alergi să o umpli cu diverse experiențe, iar seara nu poți adormi din cauza sentimentului profund de tristețe. Te simți un orfan al realului în căutare de sens. Ai vrea să înțelegi de ce simți uneori că nu meriți să exişti, că nu ai nicio valoare… de ce ai golul ăla-n piept şi nimic nu pare că-l poate umple. De ce viața e lipsită de culoare şi totul pare a se reduce la un chinuitor TREBUIE?!



Şi cauți contractul pe care l-ai semnat înainte cu viața… şi nu e. Dai, în schimb, peste file din dosare apuse. Îndrăzneşti să citeşti şi descoperi vieți netrăite, dureri nespuse, traume scrise-n strămoşi… aproape toate nevindecate. Oroare! Începi să te prinzi că, pe lângă esența ta, eşti un cumul a tot ce a fost până atunci în familia ta personală, dar şi cea extinsă – iubita şi îndurerata umanitate… şi îți doreşti să înțelegi mai bine. Cauți în afară: cursuri, maeştri, soluții, răspunsuri… dai de teorii, plasturi psihici, tehnici şi guru care de-abia te aşteaptă să-ți ia puterea pentru a da la schimb o falsă pace, o iluzie a detaşării soră cu disocierea…



Obosit de exterior, te retragi, te rogi cu disperare pentru claritate, vindecare, înțelegere şi cauți un însoțitor, un ghid sincer care a trecut la rândul lui prin infern şi ştie să fie prezent cu flăcările lui, deci şi cu ale tale. Pentru că, nu-i așa, orice Dante are nevoie de un Virgiliu și o Beatrice, de vocea rațiunii obiective însoțită de iubirea caldă a muzei în tranziția sa spre renaștere.